Nici un cetățean de onoare al Comăneștiului nu beneficiază de scutiri de taxe și impozite sau de alte avantaje materiale sau financiare

Părintele Proclu Nicău – Ultimul pustnic din Munții României spunea:

 

          „Invidia vine de la diavol. Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune. Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim. De ce tot zic eu să nu osândim? Pentru că o să obser­vaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au înde­osebi oamenii cei invidioşi…”.

 

          Probabil că nu toți care au purtat discuții cu sfântul părinte au prins ceva din învățăturile acestuia…

 

          Oamenii despre care vorbește sfântul părinte sunt persoane invidioase pe realizările, caracterul și dăruirea altor oameni.

 

         Comunitatea noastră este lovită de astfel de invidioși, ce aruncă cu pietre și osândesc oamenii care muncesc și se dăruiesc Orașului Comănești. Cunoaștem cu toții aberațiile pe care le scriu, probabil pentru că nu au obținut sau care doresc să obțină diferite beneficii.

 

          Dacă nu ești destul de bun în ceea ce faci pentru a fi un om de succes, trebuie să încerci mai mult. Răzbunarea mai ales prin minciună și denigrare este arma celui slab și reprezintă cea mai ușoară cale. Totodată este arma omului învins și invidios.

 

          Și așa s-a început atacul asupra primarului localității noastre prin denigrarea lui, a orașului și a comăneștenilor. Că sincer, ce este mai trist pentru un primar adevărat decât să-i ataci munca și orașul pentru care muncește.

 

          Comăneștenii știu, dar Arhiva Comănești sau Gazeta de Comănești cum își schimbă denumirea din cauza adevărului expus de mine în rânduri repetate, se face că nu știe faptul că primarul nostru a fost ales, patru mandate consecutive, cu un procent de peste 80%, de către cetățenii orașului, prin vot secret și democratic.

 

        Nu este vorba că autorul blogului nu are o părere bună despre primar, fiindcă autorul nu a a reușit într-un final să-și atingă scopurile păcătoase. Este vorba de respectul pentru noi, cei 80% pe care ne-a numit proști, analfabeți, lingăi, pupincuriști, sclavi și bețivi în articolele și comentariile sale. Iar în concepția lui, ăștia suntem noi. Cei ce l-am votat pe acest primar 4 mandate.

 

          Dragă domnule, noi comăneștenii, alegem, votăm pe cei care muncesc, iubesc, și se dăruiesc orașului. Nu suntem nici proști, și nici slugi, lingăi, ci doar știm să fim obiectivi, și să vrem binele orașului în care trăim, muncim, iubim și visăm alături de familiile noastre.

 

          Am întâlnit comăneșteni ce ar vrea să-și spună și ei părerea despre articolele acuzatorii, dar sunt terorizați de faptul că, și ei, ar putea ajunge pe paginile Arhivei Comănești, în fotografii și articole mincinoase. Cu toate că știu adevărul, au copii și nu vor să fie deranjați, ei și familiile lor. Domnule editor Arhiva Comănești sau Gazeta de Comănești cum ți-ai schimbat denumirea. Ai reușit să bagi „jurnalismul” în noroi, și să batjocorești sub numele de „jurnalist”.

 

          Întrebat dacă ne putem apropia de cei invidioși,  dacă aceștia se pot îndrepta, Părintele Proclu Nicău a răspuns:

   

„Putem să ne apropiem de ei, dar cu grijă, căci toţi acei care au invidie în suflete sunt oameni foarte periculoşi. Să ţineţi minte de la mine: omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Spune-i doar scârba ta, numai supărarea pe care o ai. Că, dacă îi spui scârba ta, el se va linişti.”

 

          Oricine are timp liber și bunăvoință, poate afla cu ușurință următoarele lucruri:

 

          – Cetățenii de onoare sunt persoane ce simbolizează orașul. Ne fac onoare și îi stimăm fiindcă, într-un fel sau altul, au promovat orașul în care trăim. Divagațiile promovate pe Arhiva Comănești/Gazeta de Comănești sunt făcute scandalos. Speculațiile sunt metode folosite de către oamenii fără succes în societate și de cei ce nu cunosc fericirea, pentru că este singurul mod de a capta atenția și a obține notorietatea de care, în alt mod, nu are parte.

 

          -Titlul de „Cetățean de onoare”, este doar un titlu Onorific și conferă următoarele drepturi: persoana în cauză poate fi primită oricând de primarul orașului de pe raza căruia a fost numit, pentru a propune soluții diferitelor probleme apărute în oraș. Este invitată la manifestările publice având loc de onoare între invitați, i se va prezenta numele și meritele avute atunci când situația o va impune.

 

          – Cetățenii de onoare plătesc taxe și impozite la fel ca un cetățean obișnuit. Atât de fals și calomnios, încât „bunul simț” de care se leagă editorul Arhivei Comănești într-un articol, nu mai are nici un rol în caracterul său. Ce fel de om este acesta, care, ponegrește, necinstește și lovește în cetățenii de onoare a unui oraș? Ce merite are acest „domn” ca să-și permită să denigreze un oraș întreg, locuitorii acestuia și oamenii care sunt apreciați? Nici un merit, decât acela că are onoarea să viziteze un oraș frumos și curat, oraș de care ne mândrim.

 

          Dacă autorul blogului în discuție ar fi primit titlul onorific de cetățean de onoare al acestui oraș, probabil că s-ar fi gândit doar la avantaje. Acest lucru este clar, fiindcă doar de acest lucru vorbește. Din păcate, nu ar fi obținut nici bani, nici scutiri de taxe și impozite și nici altfel de avantaje materiale. Dacă ar exista un titlu de „Cetățean fără onoare al orașului” sigur era singurul care-l primea, la cât de urât vorbește de noi și de orașul nostru.

 

          Aș putea vorbi despre fiecare cetățean de onoare și meritele lor, dar fiindcă pe domnul editor de blog îl doare și îl macină problema numirii primarului (cel care i-a refuzat cererile anormale), drept cetățean de onoare, voi preciza:

 

          Primarul nu s-a numit singur cetățean de onoare. El a fost numit, legal și moral, la propunerea Consiliului Local, fiind votat în unanimitate de către toți membrii Consiliului, indiferent din ce partid politic făceau aceștia parte și nu beneficiază de scutiri la impozite și taxe locale, lucruri care nu sunt prevăzute în niciun regulament de acordare al acestui titlu onorific.

 

          Domnule editor Arhiva Comănești, poate dumneavoastră nu vă aduceți aminte,  sau poate probabil nu erați în zona noastră în momentul în care primarul a preluat primul mandat. Dacă nu știți, vă spun eu, că la preluarea primului mandat, datoriile orașului Comănești erau de peste 53 de miliarde lei vechi. În ciuda acestor datorii colosale orașul a reușit să evolueze, să progreseze ținând cont că fuseseră blocate conturile bugetului local. Eforturile persoanelor de care acum dumneavoastră vă bateți joc, au fost majore.

 

          Probabil cunoașteți faptul că în anul 2005 orașul Comănești s-a confruntat cu cele mai dezastruoase inundații după cum spun statisticile, din ultimii 1000 de ani, fiind evacuate 1200 de persoane.  Vă aduc la cunoștință că în acele momente, primarul orașului Comănești a participat direct și nemijlocit, fiind Președinte al Comisiei pentru situații de urgență. S-a implicat direct în salvarea de vieți omenești, animale și bunuri ale locuitorilor afectați, fiind un nemijlocit factor de coordonare și răspundere. Ar fi multe de povestit despre refacerea infrastructurii orașului după aceste inundații catastrofale (străzi, rețele de apă, gaz, canalizare, diguri de protecție,etc… .)

 

          Cred că autorul blogului Arhiva Comănești, nici nu știa în acel an unde se află Comăneștiul pe hartă. Așa cum probabil, nu știe nici ce înseamnă să reabilitezi peste 200 de locuințe, să construiești alte 100 de case noi de la firul ierbii, infrastructură, să lupți cu apa în 18 blocuri inundate, să lupți ca orașul să aibă din nou apă potabilă, energie electrică, gaze, canalizare și multe altele.

 

 

          Dacă stimabilei redacții ale Arhivei Comănești, i se pare ceva senzațional ca un primar să dețină un titlu Onorific de cetățean de onoare al Comăneștiului, mie nu mi se pare. Știți foarte bine anul în care a fost numit, dar cunoașteți realizările pe care le-a avut până în acel an? Dacă nu le cunoașteți lăsați-mă să vi le aduc la cunoștință. Pornind cu o gaură în buget de peste 53 miliarde lei vechi a reușit până în 2007, când a primit acest titlu, să inițieze 40 de proiecte de dezvoltare economică și socială, din care 27 de proiecte au fost admise la finanțare, obținând fonduri nerambursabile de 15 milioane de euro. Acest lucru nu l-ați făcut cunoscut deoarece probabil nu ați fost finanțat să-l precizați.

 

         După această dată, a atras fonduri pentru construirea unei noi școli, reabilitarea școlilor și liceului, a menținut spitalul în stare de funcționare, a realizat un nou centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilități, înființarea unei subunități militare de pompieri, servicii publice pentru cetățeni. Aș putea să continui la nesfârșit dar știu că aceste lucruri ce nu sunt de avengură și CanCan nu interesează nici un „jurnalist”, și nu doresc să-l plictisesc.

 

          Dacă domnul editor o să spună că toate aceste lucruri sunt în fișa postului, pot să precizez că primarul nu are fișa postului. Primarul are ceea ce autorul Arhiva Comănești nu va avea niciodată. Are o familie mare care poartă numele de Comănești.

 

 

          Și mai are ceva, ceva ce, la fel, „scriitorul nostru” nu o să aibă niciodată și la care nici nu poate visa. Primarul are alături de el comăneștenii care-l apreciază după realizări și nu după poezii și povești. Aici vorbim de oameni, de comunități și destine, nu vorbim despre povești imaginare. Locuitorii Orașului Comănești știu să-l aprecieze și să-l critice după realizări și după implicarea lui în comunitate, pentru că, am mai spus, l-au ales 4 mandate consecutive, simțind, văzând și cunoscând că tot ce se întâmplă în jurul lor este bine și mereu s-au bucurat de alegerea făcută.

 

          Pentru că orașul Comănești arată deosebit de frumos în urma derulării mai multor proiecte europene, este absolut firesc să apară și la noi invidioșii din vorbele sfântului părinte, cărora nu le convine nimic din ce se realizează.

 

         La încheiere.

 

          Știi cine sunt, și vreau să spun că în primul rând sunt comăneștean. Indiferent de ce articole o să scrii în continuare despre mine doar pentru că îmi expun părerea public despre atitudinea ta, nu voi înceta să continui ce am început. Să demonstrez tuturor ceea ce ești cu adevărat, iar ce ești poate descrie printr-un ultim citat părintele Proclu Nicău – ultimul pustnic din Munții României:

 

          „….omul invidios nu te poate ajuta, căci în el sălăşluieşte un duh necurat, nu Duhul lui Dumnezeu. Cine are Duhul lui Dumnezeu, are dragoste, are milă, iartă, e iubitor si milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.”

 

 

Share This: