Sondaj: Un ONG din Comănești evalueaza printr-un sondaj de opinie implicarea comăneștenilor în activitățile de voluntariat

         Orice implicare în activităţi de voluntariat reprezintă o formă de conștientizare socială, chiar dacă de multe ori nu ne dăm seama de acest lucru.

 

          Implicarea în activităţi de voluntariat dezvoltă o serie de abilităţi şi competenţe sociale, cum ar fi de exemplu solidaritatea, toleranţa, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială. Voluntariatul te transformă într-o persoană conştientă de mult mai multe aspecte ale lumii din jurul tău pe care în mod curent nu le vezi pentru că, aparent, nu ai nici o legătură directă cu ele.

 

          Asociația Tholus, este o organizație neguvernamentală, non-profit, ce dorește să facă un sondaj de opinie exclusiv persoanelor cu domiciliul în orașul Comănești, pentru a stabili cu exactitate un procent din orașul nostru dispus să participe în mod voluntar la diferite acțiuni caritabile, scopul fiind ajutarea semenilor în dificultate. Sondajul de mai jos durează cel mult 3 minute, și ne ajută să determinăm statistic vorbind probabilitatea organizării acțiunilor caritabile pe raza Orașului Comănești.

 

 

          Asociația Tholus a organizat diferite proiecte ce dețin un caracter caritabil și cu ajutorul nostru va efectua o statistică asupra implicării sociale și a voluntariatului.

 

Share This: