Lăcaşuri de cult din Comănești partea I. Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Leorda

          Cartierul Leorda, care formează parohia cu acelaşi nume, este situat la extremitatea de Nord-Est a oraşului Comaneşti, din judeţul Bacău. Se întinde pe o distanţă de circa 3 kilometri, începând de la policlinica Comăneşti şi până la cimitirul Văsâieşti, pe drumul ce merge către Moinești. Către Nord-Nord-Vest cartierul se întinde până la fosta mină de cărbuni ce poartă același nume „Leorda”.

 

          Până-n anul 1926, actualul cartier Leorda făcea parte, ca sat, din comuna Văsâieşti, apoi e trecut în componenţa comunei Comăneşti.

 

          Dacă localitatea Comăneşti îşi trage numele de la cumani, atunci se poate presupune că îşi are originea în timpuri trecute de mult, poate chiar de când şi-au făcut apariția popoarele migratoare. Tradiţia orală a păstrat aceasta idee şi astăzi, la mulți dintre bătrânii băștinași. Se spune că pe locul unde este astăzi cartierul Leorda, cu ani şi ani în urmă, era un codru mare şi de nepătruns, în a cărui poiană din lăuntrul lui, s-au retras locuitorii, poate din Comăneşti sau din alte părţi, spre a fi feriţi de urgia năvălirilor, care numai bine nu le aducea. Aici ei şi-au înjghebat nu numai modestele lor gospodării, ci şi o biserică din lemn, în jurul căreia şi-au înmormântat răposații lor.

 

          Biserica actuală, se spune, că este zidită mai sus cu două-trei sute de metri față de o biserică mai veche. Aceasta, care se păstrează şi azi, a fost construită în anul 1751. Este construită din lemn de stejar şi brad.

 

          Dintre familiile cele mai vechi, ai căror urmași sunt printre locuitorii cartierului Leorda astăzi, se pot menționa: familia Condrea, familia Mutu, familia Zota. Ocupaţia de bază a fost păstoritul şi puţină agricultură, în petecele de pământ smulse din codru, prin defrișări. Se poate presupune că oamenii şi-au ales locul de refugiu în codrii Leorzii, pentru că aici au găsit păşune şi nutreţ pentru turmele lor, sau pentru că au găsit nutreţ şi păşune din abundenţă, aici au devenit păstori. Ceea ce este de necontestat, este faptul că şi locuitorii mai vechi, ca şi cei de astăzi, preţuiesc mult vitele şi creşterea lor. Urmaşii familiilor Condrea şi Mutu se îndeletnicesc şi acum, cu paza oilor sau a cirezilor de vite.

 

          Tradiţia populară păstrează ideea că, denumirea de Leorda ar proveni de la o plantă erbacee din familia liliaceelor, cu miros puternic de usturoi (Alliuni ursinum) – dicţionarul limbii române moderne, ed. 1958, pag.453, numită Leordă sau Leurdă.

 

          Dacă la început, acest sătuc era format numai din câteva familii, așezate în poiana în care creştea leorda, mai târziu, numărul lor s-a mărit. Vremurile liniştindu-se, urmaşii fugarilor de mai de mult, au simțit nevoia să se apropie de locurile mai locuite şi să se bucure de avantajele civilizației. De aceea, satul nu s-a mai extins către deal, către munte ci, a coborât către vale, către Comănești şi Văsâieşti. Este de remarcat că, deşi satul Leorda este o aşezare mai aproape de Comăneşti, el a făcut parte din comuna Văsâieşti, de care este mai departe, dar către care avea probabil, o cale mai accesibilă, decât către Comăneşti.

 

          Dintre vechii locuitori ai Leorzii, o parte au plecat lângă satul Goioasa şi au format un cătun, cu numele „Leurzăni”, care există şi astăzi. Se poate presupune că aceştia au fost împroprietăriți la 1864, în porţile din apropierea satului Goioasa şi de aceea şi-au strămutat aşezarea lor acolo. «Aceasta se deduce din faptul că şi biserica din Leorda a fost înzestrată cu pământ în satul Beleghet în apropiere de Goioasa unde încă mai sunt și acum locuitori din Leorda, care au teren fânaț, provenit din împroprietărirea de la Cuza Vodă, din 1864.

 

          Astăzi, cartierul Leorda s-a mărit nu numai prin sporul natural ci, şi prin venirea familiilor din alte părți, cum ar fi Văsâieşti, sau din satele de dincolo de Moineşti ca: Leontineşti, Grigoreni sau de prin părţile Adjudului. Venirea acestor oameni are explicaţia următoare: după instaurarea puterii comuniste la conducerea ţării, vechea comună Comănești, a fost declarată oraş. Această schimbare administrativă s-a conturat printr-o urbanizare mereu crescândă şi, a atras un număr apreciabil de oameni, ce au dorit să se bucure de avantajele progresului.

 

          Un alt motiv, care atrage afluenţă de locuitori în Comăneşti şi deci şi în Leorda, este posibilitatea de a găsi un loc de muncă, la unităţile industriale din localitate cum au fost: Combinatul de industrializare a lemnului, Termocentrala electrică, Fabrica de cherestea, P.A.L. dar, mai cu seamă, lucrul în minele de cărbuni. Munca subterană, muncă grea, dar bine retribuită şi o condiţie avantajoasă, preţuită mult de muncitori, ieşirea la pensie la vârsta de 5o de ani. La această vârstă, un muncitor este în putere şi poate să se ocupe de treburile gospodăriei şi a agriculturii nestingherit, căci are pensie bună şi condiţiile de viaţă sunt din cele mai avantajoase.

 

          Înainte de război extracţia cărbunelui se făcea rudimentar şi cu muncă istovitoare, iar plata era mult sub preţul care, ar fi fost cel just. Accidentele de muncă erau frecvente şi de multe ori cel accidentat, nici măcar o pensie nu primea. De multe ori minerii ajungeau şomeri. Acum, nu mai sunt exploatați, nici de trusturile industriale sau comerciale ale bancherilor, nici de moşieri, în fruntea cărora era familia Ghika-Comăneşti, ce deţinea aproape tot terenul păduros de la Palanca până la Dofteana, pe o lungime de peste 60 Km. Munca în mină este căutată de mulţi tineri, care se califică în şcoli de specialitate sau la locul de muncă.

 

          În împrejurimile localității, de multe ori chiar la distanțe de numai câteva zeci de metri sunt forate sonde, din care se extrage aurul negru. În Leorda, s-au ridicat un număr de locuinţe tip, pentru muncitorii mineri. Terenul pe care-l ocupă aceste locuinţe a fost proprietatea familiei Ghika. Alături de aceste locuinţe proprietatea statului, au fost zidite locuinţe proprietate personală, tot mereu mai frumoase, mai încăpătoare. În fiecare vară, se construiesc asemenea case, sau se împodobesc cele construite mai înainte. Faţadele unora din ele – lucrate în ciment cu înflorituri şi vopsite în culori, sunt de o frumusețe apreciabilă. Fiecare gospodărie este înzestrată cu mobilă frumoasă şi de bună calitate. Aparatele electrice – televizor, radio, calorifere, maşini de spălat rufe, fier de călcat şi altele se găsesc aproape în fiecare casă.

 

          Mina de cărbuni din Leorda şi-a început activitatea în anul 1910. Ce deosebire este între, ce era în trecut și ceea ce a fost până în anul 2000, când a fost desființată. Spre deosebire de atunci acum se lucrează cu  cele mai moderne metode de extracție a cărbunelui.

 

          Istoricul Bisericii „Sfântul Nicolae”

 

 

          Biserica din Leorda este construită de meșteri necunoscuți, în anul 1751. Deşi este aşa de veche, nu este trecută pe lista monumentelor istorice. Materialul de construcţie este lemn de stejar şi de brad. Iniţial a fost tăbănuită cu scânduri şi-n interior şi-n exterior.
Avea forma de corabie. În decursul celor 275 de ani de existenţă, a suferit mai multe reparaţii. O amintitim pe cea din anul 1901, pe timpul când era primar le Văsâieşti Alexandru Gheorghiu şi epitrop la Leorda Gavrilă Stan Zota.

 

          În 1969 au fost terminate reparațiile, care au schimbat şi forma bisericii şi aspectul ei. Enoriașii parohiei au contribuit cu sumele necesare, dar fără îndrumarea preotului paroh Ioan Mareș şi ajutoarele sale din Consiliul parohial, dintre care Hanu H. Gheorghe, Moise Al. Ioan, Nastase G. Gheorghe, Sofron C. Gheorghe și alţii, nu s-ar fi putut face o lucrare aşa  de mare, care a costat peste 100.000 lei. Acum biserica are formă de cruce, căci i s-au adăugat două abside, la Sud și Nord. Are cafas, construit tot sub conducerea parohului Ioan Mareş.

 

          Catapeteasma este din lemn de tei, sculptat,  poleit şi vopsit. Uşile diaconeşti sunt obişnuite, iar cele împărăteşti sunt  sculptate.

 

          Pictura a fost făcută de pictorul George Constantinescu, în anul 1901.

 

          Curtea bisericii este împrejmuită către strada Progresului  cu gard de fier și plasă de sârmă galvanizată, așezat pe un soclu de beton armat. Are un aspect plăcut. Pe laturile de către Nord şi Sud, sunt garduri de scândură de brad şi către valea spre Est, gard de sârmă ghimpată.

 

          În parohia Leorda a fost construită casa parohială, pe timpul cât a fost paroh preotul Ardeleanu Alexandru, adică prin anul 1947. Casa parohială este construită din lemn şi cărămidă. Are 3 camere, bucătărie, un hol mic, o verandă, baie şi cămară. Când a fost construită casa parohială, probabil că nu s-a găsit material pentru acoperiş, aşa că a fost acoperită cu șindrilă. În vara anului 1973, s-a aşezat peste vechiul acoperiş de şindrilă, ţiglă.

 

          Biserica posedă următoarele obiecte din metale prețioase: Sfântul Potir, Sfântul Disc, lingurițe (două), steluță, Sfânta Cruce, tiplotă cu tăviţă, donate din 1854 de către Maria şi Arderobu Procopiu. Mai are și alte obiecte cu valoare istorică, în număr de 15, dintre care menționăm: un Ceaslov din anul 1833, un Penticostar din 7291(1786 ) şi o Cazanie din anul 1864, care acum se află la Muzeu.

 

          Printre alte obiecte vechi demne de menționat, este o icoană a Maicii Domnului, reprodusă în anul 1903, după o icoană de la mănăstirea Neamţ. În partea de jos are o inscripţie, în care se arată că icoana originală a fost îngropată în pământ, pentru a fi salvată de venirea armatelor grecești care, în 1821, treceau prin Moldova către țara lor, spre a o elibera de sub jugul turcesc. Tocmai în 1829, icoana amintită şi lucrurile ce o însoţeau au fost dezgropate şi puse la locul lor în biserică. Pe lângă obiectele acestea mai există un clopot mic, donat de către Radu Dobre, în anul 1790. Pe clopot este inscripţia:„ Per Vul¬nera Cristi triumfa Vita”. Alături de acest clopot mai există icoanele Sf. Nicolae, Sf. Ştefan, Cuvioasa Paraschiva şi Sf. Fecioara Maria a căror vechime se întinde între anii 1850 şi 1874.

 

          Preoți slujitori ai Bisericii din Leorda

 

          Printre preoţii ce au slujit la biserica din Leorda, pe cât s-au putut culege informaţii amintim pe preotul Nicolae, care este semnat pe un epitaf vechi din anul 1847. Probabil că acest epitaf a fost pictat de el. Se mai ştie de un preot Hanganu. Înainte de 1908 păstorea, în Leorda, preotul Costache Arhip. Este posibil ca atunci Leorda să fi făcut parte din parohia Văsâieşti, sau numai era suplinită de preotul Arhip. În orice caz, preotul Arhip n-a fost bucuros să predea parohia noului paroh preotul Ioan Nestor, căci s-a purtat o corespondenţă destul de bogată între parohia Leorda pe deoparte si Protopopiatul Bacău, prefectura judeţului Bacău şi primăria Văsâieşti pe de altă parte. Numai în anul 1909 a fost preluată parohia cu forme legale, de la preotul Arhip Costache, de către preotul Ioan Nestor. Acesta din urmă a avut o păstorire îndelungata în parohia Leorda, căci stă în fruntea parohiei până-n anul 1948, când se pensionează şi rămâne să se îmbisericească la biserica Sf Ilie, filiala din satul Vermești. Activitatea sa este foarte bogată.

 

          Nu numai că şi-a făcut datoria de adevărat păstor sufletesc, dar printr-o stăruință vrednică de toată admiraţia, a reuşit să zidească din temelii biserica din Vermeşti, pe care a iubit-o ca pe proprii săi copii. Din corespondenţa purtată de parohie între anii 1924 si 1934-1955 se poate vedea cât s-a zbatut preotul Nestor Ioan, pentru a strânge fondurile necesare pentru edificarea bisericii Sf. Ilie din Vermeşti. A ajutat, ce-i drept şi prefectura judeţului cu câteva zeci de mii de lei, dar până la valoarea devizului de peste 1.400.000 de lei, sumele au fost colectate de la enoriaşi și de la credincioșii din parohiile vecine. Multe din cheltuieli au fost acoperite din propria pungă a preotului Nestor Ioan.
Pentru munca şi reuşita sa, a fost distins cu rangul de iconom şi mai târziu după sfinţirea bisericii din Vermeşti, i s-a acordat rangul de iconom-stavrofor. Nu pentru ranguri bisericeşti a lucrat cu atâta sârg preotul Ioan Nestor, căci idealul său a fost, să dea credincioşilor din Vermesti putinţa să se închine lui Dumnezeu într-un locaş măreţ şi frumos. Poate puţini dintre preoţii de pe Valea Trotuşului au meritat această recompensă a rangului de iconom-stavrofor, aşa cum a meritat blândul şi modestul paroh Ioan Nestor.

 

          În anul 1948 preia parohia preotul Gheherasim Vasile, care nu stă mult, ci se transferă în locul preotului Ardeleanu Alexandru, la Tg. Ocna, iar acesta din urmă vine paroh la Leorda.

 

          După câțiva ani de păstorire a parohiei Leorda, în care timp aşa cum s-a mai amintit, se zideşte casa parohială (fără a fi terminată), Pr. Ardeleanu Alexandru se mută cu locuinţa în Vermeşti, unde se şi înființează parohie, căci aceasta era filială a parohiei Leorda. În locul preotului Ardeleanu, vine paroh preotul Petrică Nicolae, care după câtva timp a trecut la parohia Comăneşti, şi în locul lui, vine paroh preotul Mareş Ioan, viitorul Episcop de Huşi. Aşa cum s-a arătat, preotul Mareş Ioan a fost foarte activ şi pe târâm gospodăresc şi pe târâm misionar. În timpul pastoraţiei sale, a fost reparată biserica. La casa parohială s-au terminat lucrările la camerele începute și s-a făcut canalizarea pentru instalaţia sanitară.

 

          Una dintre activităţile de valoare ale Preotului Mareş Ioan a fost stăvilirea activităţii de prozelitism a cultului penticostalilor. La 1 februarie 1972, Pr. Mareş Ioan este transferat, la cerere, la parohia Sf. Nicolae din Bacău.

 

         Tot la cerere, la 1 aprilie 1972, s-a transferat ca paroh Pr. Bînţu Constantin, care vine din eparhia Sibiului, unde a fost paroh, la Copăcel lângă Făgăraş, timp de 23 ani. Parohia Copăcel a fost până-n 1948, greco-catolică. Preotul  Bînţu Constantin a preluat conducerea parohiei, în timpul trecerii înapoi la ortodoxie, a fraților răzlețiți de turma ortodoxă. Activitatea de revenire o fost grea, dar nu era importantă energia consumată şi rezistenţa întâmpinată, ci rezultatul final.

 

          La sosirea în parohia Leorda, jud. Bacău Pr. Bînţu a fost întâmpinat cu multă căldură de enoriași.

 

          Căldura aceasta se menține la un grad destul de ridicat, căci în scurtul timp de un an şi jumătate, au fost realizate o seamă de îmbunătățiri, atât în Biserică, precum şi la casa parohială, care s-au făcut cu contribuția enoriașilor. Se menţionează următoarele: introducerea apei curente de la conducta de alimentare din localitate, instalarea băii şi a anexelor sanitare, acoperirea cu țiglă a casei parohiale, reparația celor două coşuri (aproape zidirea lor din nou), zugrăvirea în interior a casei parohiale. La biserică, au fost argintate evanghelia şi chivotul, au fost reparate patru rânduri de veşminte preoţeşti, confecționarea unui rând de vesminte negre, s-au cumpărat  cărţi de cult şi o cădelniță nouă.

 

           La această acțiune parohia a fost ajutată de o seamă de credincioşi, dintre care menţionăm membrii consiliului parohial, în frunte cu epitropul Hanu K. Gheorghe care, pe lângă grija de a stimula enoriașii pentru strângerea sumelor necesare, a contribuit cu muncă personală, la cerutul nisipului, pietrișului, țiglei, leațurilor. De asemenea, a dat un ajutor substanțial Moisă Al. Ioan, paraclisierul Sofron Gheorghe şi cântărețul Olteanu Gav. Dumitru. Dintre enoriașe trebuie menționate Catrina Napa, Elena Pantelimon și Patriche.

 

          În anul 1982, Pr. Bânţu Constantin se pensionează la cerere, iar în locul lui este numit preotul Cărăuşu Adrian, ce păstoreşte pe o perioadă de 2 ani, în care îşi aduce o contribuţie deosebită în plan administrativ şi pastoral uman, dar în anul 1984 se transferă, prin schimbare cu preotul Hanganu Ioan la Parohia Văsâieşti. În anul 1984, prin schimbul făcut, Pr. Hanganu Ioan îsi desfăşoară activitatea pastoral misionară până în anul 1986, luna mai, când se transferă la cerere în parohia Belchişeşti – Fălticeni.

La 1 iulie 1986 este numit, prin transfer de la parohia Leontineşti, ca preot paroh Cucu Constantin, care şi în prezent activează.

 

          Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”

 

 

          Pentru a răspunde nevoilor spirituale de astăzi ale parohiei, preotul Cucu Constantin, împreună cu enoriașii, au demarat lucrările de construcție a unui nou Sfânt locaș, ce are ca patron pe Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Pentru începerea lucrărilor, a fost nevoie mai întâi, de aprobările necesare şi apoi de sfinţirea locului de amplasare, care a avut loc la data de 3 octombrie 1993, și a fost oficiată de către Preasfințitul Eftimie Luca, Episcop al Romanului şi Huşilor.

 

          Lucrările propriu zise au început în anul 1994, când s-a turnat prima lopată de beton, iar în anii 1994-1995 este turnată fundația până la cota zero. În vara anului 1996 începe zidăria bisericii noi, prin strădania enoriașilor, care durează până în 2005. Peretii bisericii sunt construiți din piatră cioplită de meșteri iscusiți, sub conducerea renumitului maistru pietrar Constantin Dogariu, din Tazlău-Neamt, cu miez de beton și cărămidă pe interior.

 

          Biserica este construită în stil Moldovenesc, cu două turle, una pe naos și alta deasupra pridvorului, fiind acoperită cu tablă zincată. Mobilierul este confecționat din lemn de stejar, de către meșterul Gheorghe Năstase din Nemțișor-jud.Neamț, iar catapeteasma este donată de către Arhim. Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei-Tg.Ocna. Toate aceste lucrări au fost executate în regie proprie, având coordonator și îndrumător de lucrare pe Pr. Paroh Cucu Constantin.

 

          Cimitirul parohiei aparține cultului ortodox și se află în jurul bisericii.

Parohia Leorda are în prezent un număr de 450 familii ordodoxe, dintre acestea, un număr de 50 familii sunt plecate la muncă, în străinătate.

 

          În activitățile pastoral-misionare preotul paroh Cucu Constantin este ajutat de colaboratorul principal, cântărețul Olteanu Gavrilă. Epitropia, Consiliul și Comitetul Parohial sprijină toate activitățile administrativ–gospodărești și social filantropice din cadrul parohiei.

 

Sursă: Protoieria Moinești

 

Share This: