Lăcaşuri de cult din Comănești partea a V-a. Schitul „Sfântul Andrei” din Podei

          După cum afirmă istoricii, pe culmea Podeiului – așa cum se cheamă locul mănăstirii – muncitorii de la gropile carbonifere au așezat o Sfântă Cruce, pentru a fi protejați în munca lor periculoasă.

 

          Mina de cărbune a fost închisă, dar semnul dumnezeiesc a rămas. Nevoia de rugăciune a făcut ca unii localnici să-și dorească pe locul troiței un Altar al lui Dumnezeu.

 

 

          Sfântul Apostol Andrei, cel care a semănat semințele credinței pe pământul țării noastre, este ocrotitorul unei mici așezări monahale, aflate în apropierea orașului Comănești, din județul Bacău. Într-un cadru natural deosebit de la poalele munților Tarcău, pe valea Trotușului, între pini și mesteceni, schitul Sfântului Andrei a fost gândit să fie oază, dincolo de tumultul unui oraș industrial cu mine și sonde de petrol.

 

          Este o așezare tânără, dar înființată pe un loc istoric. Aici a fost ridicată o troiță de către localnici, în secolul al XVIII-lea. După cum afirmă istoricii, pe culmea Podeiului – așa cum se cheamă locul mănăstirii – muncitorii de la gropile carbonifere au așezat o Sfântă Cruce, pentru a fi protejați în munca lor periculoasă.

 

          Mina de cărbune a fost închisă, dar semnul dumnezeiesc a rămas. Nevoia de rugăciune a făcut ca unii localnici să-și dorească pe locul troiței un Altar al lui Dumnezeu. Lucrările au demarat după anul 1990.

 

          Un mic paraclis, câteva chilii, o gospodărie anexă au constituit schitul Sfântului Andrei. Anul 2000 a adus cu sine și podoaba sfințirii din mâna Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

 

          Părintele Mercurie Dominte și mica sa obște au înfrumusețat osteneala credincioșilor, iar schitul a devenit un loc plin de flori și arbori ornamentali, un spațiu care liniștește mintea și împacă sufletul.

 

Sursă: Doxologia.

Share This: