Prizonier în Rusia partea a II-a. 1941, drumul spre Prut alături de germani împotriva sovieticilor. Din scrierile comăneșteanului Ștefan Capătă.

          Partea a doua a seriei de articole „Prizonier în Rusia”, descrie deplasarea spre Prut a batalionului 3, regimentul 67 din care făcea parte comăneșteanul Ștefan Capătă.

 

 

          Scrierile sale descriu în amănunt drumul parcurs care este totodată și datat.

          17 mai 1941

 

          ”…Sâmbătă după masă, stăteam cam cu teamă din cauză că dl. lt. Diaconescu trebuia să vină și să vadă compania a cărui comandant era. Mi s-a pus în vedere să fie dimineață toți oamenii cu pantalonii călcați.

 

          Lăsând pe brancardierii Vlad Ștefan și Știrbu V. am plecat în oraș cerându-mi voie de la dl. slt. Năforniță Ioan care ținea loc de comandant de companie.

 

          Am dormit noaptea la Catinca, iar dimineață nu m-am dus la regiment fiind învoit de comandantul de companie. Ziua am fost cu Florica, Lenuca și Catinca la Mărioara.

 

          Pe la ora 16 a venit Mihai spunându-mi că m-a căutat pe acasă anunțându-mă că regimentul se deplasează într-un loc necunoscut.

 

          M-am dus și m-am interesat la dl. slt. I. Năforniță, spunându-i acestuia că m-am întors de la Bacău, unde am dormit la bădia Pavel, stând la masă cu bădia Pandelaș str. Martirul Horia nr. 42.

 

          A doua zi întorcându-mă, a urmat instrucția obișnuită până în ziua de 24 mai 1941 când am primit ordin de la regiment ca, sanitarii, dimineața să facă instrucție iar după masă aceștia să meargă la infirmerie pentru a mai repeta din cunoștințele medicale în vederea războiului apropiat.

 

          La 29 mai 1941 (Înălțarea Domnului), am plecat la tragere tot pe Dealul Gherțului.

 

          30 mai 1941 (vineri). A venit la mine Florica, Catinca lui bădia Pavel și Lenuca. Ne-am revăzut la poartă fiind anunțat de serg. Apetrei C. Neputând ieși în oraș în seara aceea, urma să mă deplasez alături de compania din Călugăra la reședința regimentului pentru a face loc altora.

 

          Miercuri dimineață la ora 3, regimentul se deplasează spre Prut prin direcția Traian. Cel care mă anunțase era serg. Lăzărescu Al., un bun prieten de-al meu. În acea seară nu am plecat, am dormit tot la Catinca după ce mai întâi am făcut o plimbare prin oraș pe la școala nr. 5 (lângă han), unde imi spusese un cunoscut că pe aproape ar fi cantonat un regiment din companie.

 

          Luni dimineață 2 iunie 1941 ora 3:00, am plecat la Călugăra unde aveam tot echipamentul, găsind la cantonament pe serg. Lăzărescu, trupa fiind plecată de seara. Luându-mi tot ce aveam și rămas bun de la familia Munteanu am plecat spre Bacău, împreună cu serg. Lăzărescu pe un timp foarte urât din cauza nesfârșitelor ploi.

 

          M-am întors la Catinca, luându-mi rămas bun de la Florica, Catinca și Lenuca. Am plecat în urma regimentului cu serg. Lăzăroiu spre satul Traian.

 

          La postul Șerbănești am stat la masă, apoi pe un timp foarte frumos am plecat pe jos împreună cu, camaradul Lăzărescu. Ajunși în satul Traian pe la ora 15 m-am întâlnit cu oamenii din compania mea.

 

          De îndată însă am fost chemat de lt. Diaconescu pentru raport. I-am dat detalii privind drumul parcurs după care am stat din nou la masă. Urmează apoi organizarea companiei în fața satului Traian.

 

          Seara la ora 20 : 30 se face pregătirea de plecare, spre Plopana.

 

          3 iunie 1941. Am ajuns în Plopana unde m-am odihnit la umbra copacilor din satul cu același nume. În aceeași zi seara ne-am continuat drumul mai departe spre satul Dragomirești, și mai apoi spre Tutova.

 

          La ora 23:45 (marți seara) am ajuns în Dragomirești dormind într-o casă distrusă de cutremurul din 10 noiembrie 1940.

 

          Pe un timp ploios am plecat pe drumul nou făcut fără piatră, dând în șoseaua națională Bacău – Vaslui.

 

          La ora 12:30 am ajuns în Hârșoveni – Vaslui, cantonând în școala comunală distrusă în mare parte de cutremur, dormind pe jos.

 

          În ziua de 5 iunie 1941 reg. 67 a cantonat în Ivănești – Vaslui, iar noi bat. 3 comandat de dl. maior Nicolaevici Alexandru, neavând loc în Ivănești am cantonat în  Hârșoveni.

 

          Vineri 6 iunie 1941 am ajuns în Solești – Vaslui dormind la umbra copacilor împreună cu 4 camarazi germani. În aceeași zi spre seară am ajuns în Vaslui dormind noaptea în apropierea orașului.

 

          Sâmbătă 7 iunie 1941 (sâmbăta moșilor) am ajuns în satul Coropceni – Iași, având un incident cu serg. Nour.

 

          La ora 20:00 seara am plecat la Răducăneni – Fălciu (trecând dealul din șoseaua națională Vaslui – Iași în Răducăneni – Fălciu)”

 

 

Va urma…

 

Publicat de Melek Tawûsê

 

Prizonier în Rusia partea I. Drumul spre lagăr, din Comănești. Din scrierile comăneșteanului Ștefan Capătă.

Share This: