Foto: De prin Comănești, răscolul oilor din Podină

           La români, lucrul la stână se desfășoară într-o succesiune de fapte, un amestec de  mitologie, misticism, de elemente de religie creștine, de ritualuri, de practici și credințe care țin de datini vechi, primordiale.

 

           Răscolul oilor este un eveniment pastoral ancestral, a doua mare sărbătoare a păstoritului.

 

          După răscolirea stânii, oile ajunse la ocol, sunt aduse acasă unde fânul este îndestulător, adunat din timp de omul gospodar.

 

          Un obicei care se pierde în negura veacurilor este pãstrat de oierii din Podină, orașul Comănești, crescãtorii de ovine, mult mai puțini decât în alte timpuri, s-au întîlnit duminicã pentru a-și lua acasã animalele care urcaserã la „munte“ acum jumãtate de an „Îi greu, dar nici nu poți trãi fãrã câteva animale în gospodãrie. Așa am prins în casã de cînd eram mic și-așa o sã mor. Acum este din ce în ce mai greu. Tineretul îi plecat și n-are cine sã te mai ajute. Noi ca noi, dar bine n-o sã fie… “, vorbeau oamenii.

 

 

Articol publicat de Viorel Tamba.

Share This: