Cotată extrem de bine, seria HBO dedicată accidentului nuclear de la Cernobîl a dat naștere unei noi runde de „înțepături” între Est și Vest.
Orgolioși, rușii au anunțat deja că pregătesc propriul film despre Cernobîl, care să spună „adevărul”. Până la lansarea acestuia însă, merită să aruncăm o privire de ansamblu asupra producției „occidentale”, punctând câteva dintre motivele pentru care rușii ar trebui să fie cu adevărat supărați pe seria HBO Cernobîl.

Mai mult decât atât, ceea ce nu se vede pe sticlă în serialul tv, puteți citi în paginile revistei „Evenimentul Istoric”, și anume, povestea de dinaintea și după tragedia care a împărțit lumea în două. ( Istoricul Mihăiță Enache realizează pentru Evenimentul Istoric un serial foarte apreciat, o istorie neromanțată a tragediei din 1986, bazat pe cercetări proprii în arhive. În curând va apărea al treilea episod. n.n.)
Succesul serialul HBO despre castrofa nucleară de la Cernobîl din 1986 a provocat – cum era de așteptat, de altfel – „valuri” chiar și la Moscova, în inima fostului imperiu sovietic. Iritarea rușilor este, poate, ușor de înțeles: au fost primii care au trimis un om în spațiu, dar și primii care au provocat un accident nuclear de nivel 7 (cel mai mare) pe scara internațională a evenimentelor nucleare.
În opinia lor, se impunea ca povestea Cernobîlului să fie „spusă” de un canal rusesc și nu de unul american, așa cum subliniează și jurnalistul Ilya Shpelin, într-un editorial publicat de „The Moscow Times”.
Un regizor rus vrea să dea vina pe CIA pentru dezastrul de la Cernobîl
Cernobîl care spune povestea din spatele tragediei petrecute acum 33 de ani i-a captivat pe cinefili, a lansat dezbateri în social media și a ajuns pe primul loc în topul celor mai apreciate seriale din istorie pe siteul de profil IMDb, cu o notă record de 9.7, devenind un fenomen.
Spre deosebire de televiziunile apropiate Kremlinului, cinefilii ruși s-au îndrăgostit de miniseria HBO. Pe versiunea rusească de Imdb, Kinopoisk, miniseria are o notă de 9,1 de la publicul rus.
Regizorul rus, Aleksey Muradov, vrea să prezinte o altă variantă: ”Există o teorie care susține că americanii s-au infiltrat în Centrala Nucleară de la Cernobîl. Mulți istorici nu exclud posibilitatea ca în ziua exploziei la centrală să fi lucrat un agent de informații inamic.” a spus el pentru tabloidul Komsomolskaya Pravda.
Ministrul rus al Culturii a lăudat miniseria Cernobîl, produsă de HBO
Ministerul rus al Culturii ar fi alocat deja 463.000 de dolari pentru acest film. Cu toate acestea, Ministrul rus al Culturii a fost plăcut impresionat de miniseria HBO. ”Cernobîl a fost filmat cu măiestrie și cu mare respect pentru oamenii de rând”, a spus Vladimir Medinsky, citat de rbc.ru.
Ziarul Izvestia a numit miniseria ca fiind mai realistă pentru acea perioadă a URSS în comparație cu ce prezintă filmele rusești. Totodată a admirat faptul că miniseria a scos în evidență eroismul oamenilor obișnuiți după accident.
Un alt jurnalist rus a criticat showul ca fiind o încercare de a submina agenția nucleară rusă. Alte voci, mai mult sau mai puțin apropiate Kremlinului, au numit miniseria propagandă americană ce înnegrește imaginea URSS și exagerează brutalitatea reacției sovietice la dezastru.
Cinefilii ruși s-au îndrăgostit de miniseria Cernobîl. Gorbaciov a promis că se uită
Nimeni nu dispută faptul ce miniseria i-a făcut pe rușii tineri să discute despre acest capitol din istoria URSS. Au fost voci care au mulțumit celor de la HBO pentru că le-a ”redat o bucată de istorie” iar o persoană chiar a sugerat că rușii care critică serialul se simt de fapt rușinați că tocmai americanii și nu ei au prezentat atât de bine povestea Cernobîlului.
Show-ul nu a fost foarte popular în special în presa de stat rusă și în tabloidele rusești. Până și ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, care susținea într-un interviu în 2006 că dezastrul de la Cernobîl a fost probabil adevărata cauză a prăbuțirii URSS, a spus că va urmări miniseria HBO.
Publicat de Viorel Tamba.